Efectul Draghici: politicienii ne costa extrem de multi bani

Partidele castiga, de la an la an, din ce in ce mai multi bani de la Stat. Un studiu recent facut de catre Expert Forum arata ca tara noastra plateste una dintre cele mai mari subventii din Uniunea Europeana pentru partidele politice. Asta, in ciuda faptului ca ne situam pe locul trei in topul european al celor mai sarace tari.

Doar anul trecut, politica ne-a costat peste 170 de milioane de lei. Subventiile alocate anul trecut sunt de 6 ori mai mari fata de cele din 2017. Partidele politice primesc de 20 de ori mai multi bani decat acum un deceniu, mult peste rata cresterii PIB-ului sau cea a inflatiei.

In 2008, valoarea totala a subventiilor pentru partide politice era de 8 milioane de lei, potrivit studiului realizzat de catre Expert Forum. Suma a scazut in urmatorii ani, insa din 2016 a inceput sa creasca, ajungand la 14 milioane lei. Un an mai tarziu, suma se dubla.

Anul trecut a fost, insa, o explozie a acestor subventii. In 2018, acestea au crescut de peste 6 ori fata de 2017 si de peste 20 de ori fata de cele de acum un deceniu. Artificiul folosit de catre putere a fost sa se raporteze la PIB si nu la veniturile bugetare.

Saltul major a fost în 2018, noi l-am numit efectul Draghici. Adica Trezorierul PSD, cel anchetat penal exact pentru delapidare din subventia publica primita de partid. El a introdus acel proiect de lege care a schimbat putin formula si a marit plafoanele de rambursare a sumelor ca subventie publica pentru partide.”, a declarat Sorin Ionita, presedintele Expert Forum. Acest lucru s-a intamplat in luna septembrie, anul trecut.

Pentru anul acesta se estimeaza o factura de aproape 260 de milioane de lei. Anul trecut au fost 170 de milioane. Sub valoarea subventiilor acordate de tara noastra se afla tari precum Finlanda, Olanda sau Croatia.

Tags: , ,

Comments are closed.